Tinandu-ne de mana prin viata

O sa incep prin a spune, ca mi-a oferit multe, si o sa ma rezum doar la asta. Ca sa nu aduc nori negrii in peisaj. Provenind dintr-o famile mica si fara prea multe polisibilitati, copil fiind ma multumeam cam cu tot ce aveam.Am inteles notiunea cuvintelor “nu acum” “nu se poate” sau “lasa ca vedem noi”. Mi s-a explicat frumos cu fiecare ocazie, si am inteles ca nu e nevoie sa imi torturez parintii sau sa ii imping in directia constientizarii ca poate nu au fost pregatiti pentru un copil(in fond si la urma urmei cine e?cine aici poate sa zica sincer ca stie cum ti se schimba viata sau daca vei putea sa oferi cam tot ce crezi ca e nevoie unui alt suflet?) Vedeti voi, eu mai trebuia sa am inca doi frati(sau surori), doar ca decizia a fost luata altfel, date fiind si vremurile respective.De multe ori ma gandesc cum ar fi fost viata mea acum daca nu eram chiar asa singura, cum ar fi fost sa pot sa pun mana pe telefon si cand simt ca mi se darama cerul  chiar sa am cui sa ii povestesc de toate temerile mele,toate visele mele si toate intrebarile fara raspuns?Suna egoist uneori cand ma gandesc pentru ca stiu ca fiecare isi duce crucea cum poate mai bine dar suntem atat de multi pe pamant si daca e intr-adevar cum spun unii, ca nu trebuie sa ne bazam pe nimeni atunci de ce a dat Dumnezeu atatia oameni?Ca sa trecem unii pe langa altii si sa ne ignoram?Doar ca sa vedem o alta intruchipare de-a noastra insusi si poate sa ne observam?Sa fim martori dar niciodata implicati?

 Se zice ca atunci cand ajungi la maturitate si inca ai intrebari existentiale sau inca nu ti-ai gasit drumul in viata , e poate din cauza unor traume din trecut,ca totul incepe de la parinti, ca poate ei te-au cocolosit sau ti-au implementat anumite idei.Poate te-au tinut prea mult din scurt sau ti-au oferit prea multa libertate, si facand asta ti-au dictat cumva tot restul existentei, involuntar si inconstient.Felul in care ti s-au adresat anumite cuvinte, transmis emotii , reactia pe care au avut-o cand faceai cate o boacana,toate aceste lucruri acumulate pana in prezent ma fac sa ma comport intr-un anumit fel.Cand aveam 10 -11 ani am mers in casa la fetita unei vecine sa ma joc, fara sa le spun alor mei.In decursul a 2 ore intreg blocul se mobilizase sa ma gaseasca.Ajunsese-ra sa ma caute pana si prin cimitir ,crezand ca am mers la mormantul bunicilor.A fost haos.Nu o vazusem pe mama mea plangand niciodata atat de tare. Credea ca m-a pierdut.Viziunea ei in care eu disparusem ii cauzase furie si tristete.Eu nu am inteles atunci de ce, dar am inteles peste ani.Am inteles in prezent.Am inteles ca daca omul iubit dispare din peisaj, se taie filmul scurt si nu mai judeci corect.Am fost pedepsita si ocarata in ziua aia de parinti.

Sunt născută sub semnul zodiacal al Fecioarei și, indiferent dacă credeți sau nu în descrierea nativului, mă regăsesc în proporție de 90% în aceste trăsături. Pun multe întrebări care tind să enerveze, despic firul în zece, nu în patru. Analizez și supra-analizez situații, oameni, reacții, gesturi. Îmi fac multe scenarii în minte, atât de des încât cred că aș putea fi un regizor de succes. Am descoperit toate aceste trăsături de mică, distrugându-mi jucăriile, relațiile și poate chiar unele calități pe care le aveam, în căutarea adevărului suprem. Vreau să văd și cel mai mic detaliu – câte fire de păr artificial avea papusa mea Barbie? De ce cerul este albastru și iarba verde? Cine a decis asta? De ce cerul se numește “cer” și iarba “iarbă”? Cine a ales aceste cuvinte? Înțelegeți la ce mă refer.

Cred că mă lupt cel mai mult să înțeleg de ce părinții mei, având atâtea oportunități în viață, au ales totuși confortul. De ce a fost tatăl meu întotdeauna atât de sever cu mine, încât m-a făcut să cred că poate nu mă iubește? De ce se certau mama și tata atât de aprig în fața mea, încât m-a făcut să cred că aceea nu este iubire? De ce a renunțat tata la postul valoros pe care îl avea în armată și mama la cariera ei muzicală? De ce să renunți la visele tale și la ceea ce te face fericit în detrimentul altcuiva? Este acesta sacrificiul din iubire sau doar un simplu compromis?

Iar intrebarile mele continua si in prezent,doar ca au ajuns la o scara mult mai larga, si o intensitate mult mai mare

Welcome to WordPress! This is your first post. Edit or delete it to take the first step in your blogging journey.

   Oare este din plictiseală? Poate am ceva important de transmis? Sau, mai degrabă, doresc să vă arăt părți din mine sau aspecte ale vieții mele care nu sunt vizibile cu ochiul liber pe rețelele sociale. În realitatea cea mai palpabilă, ele nu sunt vizibile nici măcar în plină zi. Nici măcar cei care pretind că mă cunosc de-o viață nu le văd. Nici părinții mei, nici prietenii nu le-au observat. Camuflajul este, la urma urmei, o formă de artă, și cu toții ne folosim de el în momentele mai puțin confortabile ale vieții. Personal, nu am recurs niciodată la el cu intenții rele, ci mai degrabă pentru a mă adapta unui mediu sau unor oameni care m-ar fi acceptat mai ușor dacă aș fi reprezentat acea esență puternică pe care ei deja o etichetaseră înainte de a o gusta sau a o mirosi.