Tinandu-ne de mana prin viata

   Shakespeare a spus odată că întreaga lume este o scenă imensă, iar noi toți suntem actori. Suntem actori în acest film nesfârșit care este viața. Suntem și scenariști, și regizori. Cred că partea cea mai frumoasă a întregii experiențe este că niciunul dintre noi nu a scris cursul acestui film sau măcar replicile pe care trebuie să le spunem. Replicile vin natural în moment și nici măcar nu trebuie să depunem efortul de a le memora. Cu excepția uneia… Te iubesc! Această replică este memorată și înscrisă pe retina sufletului. Acum probabil o să spuneți că sunt nebună. “Dar ce, sufletul are retină? Dar ce, sufletul are ochi sau ce vrei să spui?” Da, al meu are. Nu știu cum se manifestă al vostru. O spun sincer, având în vedere că din ’88, de când calc pe pământ, văd oamenii cu sufletul, nu cu ochii. Probabil și pentru că am crescut cu puțin, cu lipsuri, dar înconjurată de suficientă dragoste. Și am luat această dragoste și i-am înmulțit sămânța de-a lungul acestor 35 de ani, suficient încât să nu mai încapă în mine. Și așa se tot revarsă de la sufletul meu către alte suflete cu care mă conectez, pe care le recunosc din alte vieți.

   Poate noi astia din generatia ’80 avem alte gusturi si viziuni.Poate e din pricina ca am prin timpuri mai grele in care te multumeai cu putin. Eu mai am inca intr-un sertar de amintiri, ziua in care am coborat jos la magazinul de paine si am cerut jumatate de franzela pentru ca doar atat puteam sa ne permitem.Poate de la jumatatea aia de franzela a pornit totul.Faptul ca am suprvietuit in zilele alea cu jumatati de masura si nu cu un intreg.

  Poate e faptul că în toată adolescența mea am fost mândră de mama pentru că a avut curajul să ne lase acasă și să plece în lumea largă pentru a ne asigura un trai mai bun. Și acum, simt mirosul hainelor din Turcia cum îmi inundă nările. Când închid ochii, văd o sufragerie plină de oameni, de râsete… Când închid ochii, mă întorc în timp și sunt acolo, în acea incapere, alegând tot ce vreau să port mâine la școală. Și în ciuda momentelor când am fost privită altfel de copii pentru că nu eram cea mai modernă, pentru că am fost dată la o parte și ridiculizată pentru stilul meu vestimentar, acum, după 15+ ani, o să vin să vă bat obrazul, sa va spun ca ati fost de cacat și că v-am iertat. Felicitări pentru că ați fost prima formă de bullying pe care generația noastră a experimentat-o. Ați fost acel sut in fund necesar de care toti avem nevoie la momentul potrivit. Și asta se reflectă în succesul meu de astăzi. Vă voi fi etern recunoscătoare pentru acea fărâmă de nesimțire pe care ați arătat-o, suficient cât să nu îmi doresc să vă consider modele demne de urmat.

 Tot ceea ce ne face diferiți unii de alții este motivul pentru care iubesc viața. Când deschid fereastra dimineața și văd cerul și pământul, mă simt binecuvântată că am prins încă o zi. Când pisica mea se urcă lângă mine și îmi mângâie fața cu mustățile, alegem să ne iubim cinci minute doar pentru a-i auzi torsul în urechi. Când scriu aceste rânduri fără premeditare, pentru că am fost mută o viață întreagă și abia acum, la jumatatea drumului, mi-am auzit vocea pentru prima dată. Când urc pe cele mai înalte culmi să privesc cerul, să mă uit la stele și încerc să le număr până mă pierd. Când capturez sute de poze cu apusul de soare pentru că nu mă pot hotărî care culoare este mai frumoasă. Și mai presus de toate… ești tu… că te-am cunoscut și că ești tot ceea ce a diferit de restul…

    Mai sunt inca atat de multe scene ce trebuie sa le turnam ca sa iasa un film misto. Va fi si drama si fericire. Va fi si comedie si tragedie.Si nici macar nu stim care cum vin, in ce ordine si in ce zi.Nu am fost niciodata amatoarea surpizelor in general, dar am invatat de-a lungul timpului sa le imbratisez ca pe niste frati vitregi veniti de departe cu cadouri neasteptate .Sa le primiti cu bratele deschise..

Pana data viitoare ✨

      “Si picaturile de sange stiu ce inseamna “acasa”. Altfel s-ar rataci prin corp si-ar uita sa se intaorca la inima”

                          Octavian Paler

La început era nimic, și în același timp, totul. Eram singur și perfect, cu cea mai înaltă vibrație vreodată existentă, dar în același timp și cea mai joasă. Timpul trecea înainte să înceapă să conștientizeze că există, chiar și El (Eu, Tu), și odată cu trecerea lui, schimbarea inevitabilă care se transpune în evoluție. Timpul este măsura evoluției la scară macrocosmică, însemnând acumularea de experiență, cunoaștere, înțelegere, emoție de toate felurile. La scară macrocosmică nu există bine și rău, dar din perspectiva materiei conștiente și vii, binele este armonic și răul dizarmoic, însă nu pot exista unul fără celălalt. Este o nevoie primară provenită din dualitatea inițială de a fi sau a nu fi, de a fi totul sau nimic, de a avea sentimente sau nu.

În mijlocul polarizărilor din ce în ce mai dese și mai intense, dintre nimic și totul, dintre El, El a devenit conștient că totul este nimic și a experimentat prima emoție de iubire, care s-a condensat în materia primordială la punctul inițial al exploziei prime, provenind din cea mai profundă suferință care a existat vreodată.

El s-a simțit extrem de singur în neant, chiar și după momentul de iubire supremă. Cunoștea deja iubirea și singurătatea și nu mai putea să continue în aceeași formă. Nu putea face nimic mai natural decât să se descompună în particule noi, înțelegând că evoluția era inevitabilă. Timpul a existat înainte de Big Bang, nu ca o consecință a separării inițiale, ci invers. Timpul există la nivel macroscopic, cuantic și subcuantic și nu este reversibil la niciun nivel. Timpul este anterior Lui și TIMPUL l-a creat chiar pe El (noi), Cel fără de Început și fără de Sfârșit.

Acum am aflat…m-am liniștit. A fost un moment divin, care a trecut pentru că am început din nou să-mi explic existența. Mă bucur că polarizez și învăț să o fac tot mai elegant. În continuarea Big Bang-ului, de la milisecunde până la primele miliarde de ani, nu au putut apărea forme de viață deoarece suferința inițială fusese prea mare și încă nu începuse iubirea să vindece și să organizeze materia într-un mod care să permită apariția vieții. El a început să se bucure de primele reușite în a insufla cu energie inteligentă primele forme de viață.

Da… Timpul a creat totul; este singurul care ar putea să existe fără să aibă nevoie de un creator. De acum, voi scrie întotdeauna ‘Timpul’ cu literă mare, pentru a-i putea spune Cronos. Cum ar fi, oare, mitologia greacă cu Cronos care îi creează succesiv, dar aproape simultan, pe Eros și Haos? Da… alte vremuri. De când am început să scriu până acum, au fost multe vremuri, și nici melancolia nu mai este ce era odată. Asta nu am înțeles-o neapărat, dar am înțeles că nu este nevoie să înțeleg fiecare instantaneu… cum spuneam mai sus, face parte din procesul de polarizare.

Evolutia e implicit revolutie si viceversa.Ma bucur…da, fara motiv ca doar asa avem toate motivele simultan.Da…Universul se oglindeste in noi so noi in el.

           Image Source  Roger Mattos( Roger Mattos (@linearcollages) • Instagram photos and videos)

Pana data urmatoare ✨

O sa incep prin a spune, ca mi-a oferit multe, si o sa ma rezum doar la asta. Ca sa nu aduc nori negrii in peisaj. Provenind dintr-o famile mica si fara prea multe polisibilitati, copil fiind ma multumeam cam cu tot ce aveam.Am inteles notiunea cuvintelor “nu acum” “nu se poate” sau “lasa ca vedem noi”. Mi s-a explicat frumos cu fiecare ocazie, si am inteles ca nu e nevoie sa imi torturez parintii sau sa ii imping in directia constientizarii ca poate nu au fost pregatiti pentru un copil(in fond si la urma urmei cine e?cine aici poate sa zica sincer ca stie cum ti se schimba viata sau daca vei putea sa oferi cam tot ce crezi ca e nevoie unui alt suflet?) Vedeti voi, eu mai trebuia sa am inca doi frati(sau surori), doar ca decizia a fost luata altfel, date fiind si vremurile respective.De multe ori ma gandesc cum ar fi fost viata mea acum daca nu eram chiar asa singura, cum ar fi fost sa pot sa pun mana pe telefon si cand simt ca mi se darama cerul  chiar sa am cui sa ii povestesc de toate temerile mele,toate visele mele si toate intrebarile fara raspuns?Suna egoist uneori cand ma gandesc pentru ca stiu ca fiecare isi duce crucea cum poate mai bine dar suntem atat de multi pe pamant si daca e intr-adevar cum spun unii, ca nu trebuie sa ne bazam pe nimeni atunci de ce a dat Dumnezeu atatia oameni?Ca sa trecem unii pe langa altii si sa ne ignoram?Doar ca sa vedem o alta intruchipare de-a noastra insusi si poate sa ne observam?Sa fim martori dar niciodata implicati?

 Se zice ca atunci cand ajungi la maturitate si inca ai intrebari existentiale sau inca nu ti-ai gasit drumul in viata , e poate din cauza unor traume din trecut,ca totul incepe de la parinti, ca poate ei te-au cocolosit sau ti-au implementat anumite idei.Poate te-au tinut prea mult din scurt sau ti-au oferit prea multa libertate, si facand asta ti-au dictat cumva tot restul existentei, involuntar si inconstient.Felul in care ti s-au adresat anumite cuvinte, transmis emotii , reactia pe care au avut-o cand faceai cate o boacana,toate aceste lucruri acumulate pana in prezent ma fac sa ma comport intr-un anumit fel.Cand aveam 10 -11 ani am mers in casa la fetita unei vecine sa ma joc, fara sa le spun alor mei.In decursul a 2 ore intreg blocul se mobilizase sa ma gaseasca.Ajunsese-ra sa ma caute pana si prin cimitir ,crezand ca am mers la mormantul bunicilor.A fost haos.Nu o vazusem pe mama mea plangand niciodata atat de tare. Credea ca m-a pierdut.Viziunea ei in care eu disparusem ii cauzase furie si tristete.Eu nu am inteles atunci de ce, dar am inteles peste ani.Am inteles in prezent.Am inteles ca daca omul iubit dispare din peisaj, se taie filmul scurt si nu mai judeci corect.Am fost pedepsita si ocarata in ziua aia de parinti.

Sunt născută sub semnul zodiacal al Fecioarei și, indiferent dacă credeți sau nu în descrierea nativului, mă regăsesc în proporție de 90% în aceste trăsături. Pun multe întrebări care tind să enerveze, despic firul în zece, nu în patru. Analizez și supra-analizez situații, oameni, reacții, gesturi. Îmi fac multe scenarii în minte, atât de des încât cred că aș putea fi un regizor de succes. Am descoperit toate aceste trăsături de mică, distrugându-mi jucăriile, relațiile și poate chiar unele calități pe care le aveam, în căutarea adevărului suprem. Vreau să văd și cel mai mic detaliu – câte fire de păr artificial avea papusa mea Barbie? De ce cerul este albastru și iarba verde? Cine a decis asta? De ce cerul se numește “cer” și iarba “iarbă”? Cine a ales aceste cuvinte? Înțelegeți la ce mă refer.

Cred că mă lupt cel mai mult să înțeleg de ce părinții mei, având atâtea oportunități în viață, au ales totuși confortul. De ce a fost tatăl meu întotdeauna atât de sever cu mine, încât m-a făcut să cred că poate nu mă iubește? De ce se certau mama și tata atât de aprig în fața mea, încât m-a făcut să cred că aceea nu este iubire? De ce a renunțat tata la postul valoros pe care îl avea în armată și mama la cariera ei muzicală? De ce să renunți la visele tale și la ceea ce te face fericit în detrimentul altcuiva? Este acesta sacrificiul din iubire sau doar un simplu compromis?

Iar intrebarile mele continua si in prezent,doar ca au ajuns la o scara mult mai larga, si o intensitate mult mai mare

Welcome to WordPress! This is your first post. Edit or delete it to take the first step in your blogging journey.

   Oare este din plictiseală? Poate am ceva important de transmis? Sau, mai degrabă, doresc să vă arăt părți din mine sau aspecte ale vieții mele care nu sunt vizibile cu ochiul liber pe rețelele sociale. În realitatea cea mai palpabilă, ele nu sunt vizibile nici măcar în plină zi. Nici măcar cei care pretind că mă cunosc de-o viață nu le văd. Nici părinții mei, nici prietenii nu le-au observat. Camuflajul este, la urma urmei, o formă de artă, și cu toții ne folosim de el în momentele mai puțin confortabile ale vieții. Personal, nu am recurs niciodată la el cu intenții rele, ci mai degrabă pentru a mă adapta unui mediu sau unor oameni care m-ar fi acceptat mai ușor dacă aș fi reprezentat acea esență puternică pe care ei deja o etichetaseră înainte de a o gusta sau a o mirosi.