Tinandu-ne de mana prin viata

Scrisoare catre omul de piatra

Dragule, ce nu esti al meu,

Si nici nu ai fost vreodata…Draga spirit liber si naravas…Timpul trece repede si o data cu el , trec si sentimentele mele.Exact asa cum ai preconizat tu, cum ai vrut tu.Nimic sa nu ramana pe vecie.Nu am stat mult sa ma gandesc cam ce sa astern pe aceasta pagina, pentru ca nimic nu e mai simplu ca prezentul.Prezentul imi dovedeste ca din nou m-am inselat. M-am inselat in privinta ta si m-am tradat pe mine insumi.Am fost crescuta sa vad binele in oameni, crescuta sa vad partea plina a paharului si mai presus de toate , crescuta sa acord sanse.Mult mai multe sanse decat ar acorda un oricare alt om mai rational. Eu nu am rationament evident.

Eu sunt o eterna visatoare.Nivelul inteligentei mele emotionale a fost aproape redus la zero de cand am atins maturitatea. Incet dar sigur bombardat de diversi indivizi de-a lungul anilor, eu am incercat mereu sa il reconstruiesc, dupa fiecare batalie pierduta. Mai peteceam cate putin , si imi notam greselile anterioare ca memento , sa nu le mai repet.Si cu toate astea, uite cum te-ai furisat in inima mea…Fara efort, fara artificii, fara promisiuni..

Fortareata mea inalta are zidurile sparte, si eu ma simt expusa.Durerea mea e prea vizibila,mult prea usor de citit.Frustrarea mea urla.Ma simt neputincioasa.Eu singura mi-am cauzat toate aceste neplaceri, incercand sa te sculptez, cand tu nu vroiai sa fi sculptat.Eu singura , in mintea mea am creat o vizune bazandu-ma pe vorbele tale, pe gesturile tale.Iar in vizunea asta a mea, mergeam mana in mana pana la capat, fericiti in ciuda tuturor obstacolelor care ne-ar putea aparea in cale. “Sa crestem impreuna” asa ziceai mereu.In putinele momente cand erai lucid si ancorat in realitate, imi spuneai mereu ce vroiam sa aud.Acum ma gandesc, cate dintre lucrurile rostite de tine vreodata au avut un sambure de adevar.Un sambure de onestitate.Un sambure de decenta.

 Cand te-ai apropiat de mine prima oara, ai facut-o din mila?Erai asa deschis sa imi asculti povestea,dar cat din ce ti-am zis ai auzit cu adevarat, si cat ai dat deoparte?Cat timp ai petrecut filtrand prin calitatile si defectele mele comparandu-ma cu cele de dinainte?Cat timp ai petrecut iscusind acest plan de razbunare?E mai usor sa pedepsesti pe urmatoarea pentru toate nedreptatile facute de cea anterioara.Cata durere si batjocura ti-a fost aplicata incat sa ajungi un om atat de rece, nemilos.Este mai usor sa alergi in bratele celor fara standarde, decat sa depui un efort sa incerci sa intinzi asternuturi noi.Mai usor sa inhalezi praful si sa fugi in lumea ta.Mai usor sa ajungi la fundul paharului decat in inaltul cerului.Credeam ca poti mai mult, mai bine. Poate astea au fost cele mai mari si nedrepte astepari pe care le aveam de la tine: Sa vad acele schimbari care le proiectai pe altii, aplicate si la tine.

 Iarta-ma ca nu te-am putut prezenta tatei.Nu puteam sa ii aduc in prag, un om care a stabilit de la inceput ca nu ma poate iubi si respecta cu adevarat.Un om caruia i-am intins mana sa ii arat ca se poate trai si altfel, dar care a ales sa ma muste cu fiecare ocazie, nu are dreptul sa imi cunoasca singurul parinte ramas in viata.Pentru putinii ani care ii mai sunt dati, vreau sa ma vada fericita,.. nu plansa.

Cred ca asta e lumea in care am ajuns sa traim, lumea in care cel ranit, iarta iar cel ce raneste zburda liber lipsit de constiinta.Asa ca imi voi asuma eu vina pentru tot, ca sa poti sa dormi linistit noaptea.In micuta noastra familie, nu avem nevoie de oameni temporari, ci de oameni permanenti care chiar isi doresc sa fie prezenti.

 Iti doresc sa poti sa ajungi la apogeul si adevaratul tau potential.Sa construiesti acea casuta de lut, si gradina fara gard.Eu..nu am fost oarba…Proasta da, dar vederea imi este inca excelenta. Stiu cat poti…Stiu ca poti..Si sa sti ca ai fost nespus de iubit.Te-ar fi durut daca ai fi stiut si simtit,cat de iubit ai fost si cat mi-a pasat,dar apoi imi amintesc, ca esti facut din piatra, si tu oricum…

Nu simti nimic.

Semnat,

Alter Ego