Oare este din plictiseală? Poate am ceva important de transmis? Sau, mai degrabă, doresc să vă arăt părți din mine sau aspecte ale vieții mele care nu sunt vizibile cu ochiul liber pe rețelele sociale. În realitatea cea mai palpabilă, ele nu sunt vizibile nici măcar în plină zi. Nici măcar cei care pretind că mă cunosc de-o viață nu le văd. Nici părinții mei, nici prietenii nu le-au observat. Camuflajul este, la urma urmei, o formă de artă, și cu toții ne folosim de el în momentele mai puțin confortabile ale vieții. Personal, nu am recurs niciodată la el cu intenții rele, ci mai degrabă pentru a mă adapta unui mediu sau unor oameni care m-ar fi acceptat mai ușor dacă aș fi reprezentat acea esență puternică pe care ei deja o etichetaseră înainte de a o gusta sau a o mirosi.
Am început inițial să scriu o carte. Da, știu că sună impresionant, și într-adevăr este pentru cineva ca mine, care de obicei își pierde timpul cu activități latente fără rezultate. Vă anunț cu mult entuziasm că am scris 38 de pagini, dar până la 100+ mai este cale lungă. Aștept să mă mai lovească trenul vieții de câteva ori pentru a putea să mai extrag niște cerneală pe hârtie. Este ironic faptul că nu mi-a plăcut niciodată literatura. Nu mi-a plăcut să citesc pentru că eram mereu încurajată să mă restrâng la o listă anume de cărți, o listă impusă de instituția de învățământ prin care m-am perindat vreo 15 ani din viață. Știu că nu este o scuză, la urma urmei posibilitățile erau nenumărate. Dar, de cele mai multe ori, ne gândim la ce este necesar în prezent, nu neapărat la ce am fi putut deveni mâine.
Și așa au trecut încă 15 ani, iar eu încep să scriu această primă pagină de blog. Mă întreb, ar trebui să mă prezint? “Bună, numele meu este…” și ne strângem mâinile virtual. Introducerile sunt oricum inutile. Ne cunoaștem după nume, dar niciodată cu adevărat în profunzime. Pentru a vă pregăti psihic și sufletește pentru ceea ce voi scrie aici în zilele, săptămânile și lunile ce vor urma, sper ca la finalul acestei călătorii să ajungeți să împărtășiți experiențe cu mine, să vedeți lumea prin ochii mei și, dacă voi avea suficient talent în a transmite prin scris, poate voi reuși să vă smulg o lacrimă sau un zâmbet. Aceasta ar fi recompensa suficientă pentru mine.
Până data urmatoare ✨
Tinandu-ne de mana prin viata 
Leave a comment